Am fost (mai mult pasiv) criticat în acest comentariu că folosesc expresia “doi de i” în loc de “doi i”. Așa că – așa cum fac de obicei – am apelat la :

După cum vedem: “i” poate fi atât substantiv masculin, cât și substantiv neutru. Așa că propun să-l numărăm ca pe orice substantiv:
substantiv masculin – un i, doi i
substantiv neutru – un i, două i-uri

Așadar am stabilit: dacă respectăm întocmai DOOM-ul, este corect să scriem “doi i” sau “două i-uri”, iar “doi de i” este greșit.

Însă nu toată lumea este de acord cu ce scrie în DOOM (vezi niciun / nici un), iar acest lucru influențează de multe ori expresiile utilizate de publicul larg. Eu, de exemplu, mă încadrez în grupul de oameni care folosește (cu bună știință) expresia “doi de i”.

Consider că formularea “doi i”, deși recomandată de DOOM, poate fi uneori confuză:
– să luăm, ca exemplu, situația în care cineva pronunță o serie de caractere: prin “doi i” se va înțelege “ii” sau “2i”? Este greu de spus, așa că “doi de i” salvează situația.
– dar să mai luăm şi exemplul în care avem şirul de cifre “7 7 7”. Numele cifrelor sunt substantive masculine, dar spunând “trei şapte” am putea înţelege “3 7”, aşa că spunem “trei de şapte”.

Pentru mai multe informaţii vă rog să citiţi şi articolul Doi “doi” sau doi “de doi”? pe pruteanu.ro

2 thoughts on “Cum se scrie corect? (doi “i” / doi de “i”)”
  1. ca sa eviti o greseala, n ai putea sa zici “de trei ori 7” sau “de doua ori i”….asta cu salvatul este f adevarat, din cauza multor agramați/analfabeți, sunt acceptate din ce in ce mai multe greșeli, sa nu părem un popor de inculți, astfel “salvam prostia” 😬

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *