Trecutul (participiul) verbului “a rage”
Asta-i o întrebare care m-a măcinat și pe mine în copilărie. Atunci oscilam între "am răgut", "am răgit" și "am ras". Toate variantele mi se păreau absurde și râdeam atunci…
Asta-i o întrebare care m-a măcinat și pe mine în copilărie. Atunci oscilam între "am răgut", "am răgit" și "am ras". Toate variantele mi se păreau absurde și râdeam atunci…
Am tot vrut să scriu despre asta, dar mi-a fost lene să iau D.O.O.M.-ul în brațe și să conspectez... până acum. Așadar se scrie cu literă mare: 1. primul cuvânt…
Apelativele sunt foarte variate (în funcție de zonă, situație, anturaj etc.). Avem apelative folosite în popor (bă, mă, fă). Acestea sunt consacrate în limba română. Le avem pe cele folosite…
Singurul lucru pe care îl au în comun aceste cuvinte (din punct de vedere al sensului) este că se folosesc în același domeniu (cel sportiv sau, mai precis, în atletism).…
Această însemnare este precedată de o greșeală pe care am făcut-o aici. Inițial scrisesem “un anumit procent (10%, 15%, 20% etc.)”. Această formulare este greșită pentru că un procent înseamnă…
Cuvântul prompt (cu derivatele promptitudine etc.) provine din limba latină (promptus) și se referă de obicei la persoane care acționează repede, la timp. Acesta nu se scrie niciodată promt, deși…
Îmi aduc aminte că în clasa întâi (sau a doua) am avut o lecție cu o pereche de bocanci și o pereche de cizme care stăteau pe prispă. Nu s-a…
Am primit întrebarea asta în urmă cu câteva săptămâni. Iată că, în sfârșit, mi-am făcut timp să răspund. Dacă ar să mă uit prin dicționarele online, atât "cinzeci", cât și…
În general verbele iau la imperativ forma infinitivului (a scrie, scrie!, nu scrie!). Verbele zice, face, duce (cu formele derivate: aduce, produce, reduce) sunt excepții. Pentru a afla imperativul verbului…
"Majoritatea" este un substantiv colectiv pentru că, deși din punct de vedere gramatical este la singular, se referă la mai multe obiecte. Alte substantive din aceeași categorie ar mai fi:…