Trebuie înţeles că această regulă nouă nu înseamnă că nicio, niciun (şi flexiunea lor: niciunui, niciunor etc.) s-ar scrie întotdeauna legat, ci numai atunci cînd au statutul de pronume sau adjectiv pronominal. (Dacă aţi uitat cum e cu pronumele sau cu adjectivul pronominal, nu e nicio nenorocire. Urmărindu-mă doar cu puţintică atenţie, veţi vedea că lucrurile sunt simple şi logice). Nu strică să ne reamintim că mai sunt multe cuvinte în limba română care scrise împreună au un înţeles şi scrise separat, un altul. Iată doar cîteva:
El procedează altfel. Acesta e alt fel de gips.
Nu am decît 1000 de lei. De cît timp lipseşte?
E aşa de frig, încît îngheaţă geamurile. Vreau să ştiu în cît timp vii.
E un cetăţean oarecare. Oare care dintre ei va veni primul?
A fost odată un prinţ. A venit o dată şi n-a mai revenit.
Te aştept, poţi să vii oricînd. Mă sună ori cînd ninge, ori cînd plouă.
Reîntorcîndu-ne la niciun, atrag atenţia că, prin scrierea legată, atunci cînd se cuvine, cuvîntul devine concordant cu perechea lui pozitivă, ca să spun aşa, care este vreun, pe care-l scriem tot dintr-o bucată. (Fireşte, cînd spun niciun, pentru economie de timp, mă refer la întrega serie: niciun, nicio, niciunei…). E de observat, chiar dacă acest argument nu vă-ncălzeşte din cale-afară, că şi în celelalte limbi romanice aceste cuvinte sunt scrise tot legat: ninguno – span., aucun – franc., nessun – ital.
Ca să evitaţi confuzia (cînd e legat?, cînd nu e?), ca soluţie mnemotehnică (ca metodă de ţinut minte) e util să reţineţi următoarea distincţie: atunci cînd e vorba de „cantitate zero, nimic, deloc”, cuvîntul se scrie legat: nicio. Atunci cînd e vorba de o “disjuncţie” negativă, de o „negaţie repetată”, scriem în două cuvinte: nici o, nici un. Vă rog să priviţi aceste perechi de exemple:
-Ţi-a plăcut spectacolul? -Nu mi-a produs nicio emoţie. (Deloc, zero) -Cum priveşti examenul de mîine? -Nu am nici o siguranţă deplină, dar nici o emoţie deosebită.(Negaţie repetată).-Cîte fete stau la parter? -La parter nu e niciuna. (Cantitate zero) -Cîte fete locuiesc în camera aceea, una sau trei? –Nici una, nici trei, ci două. (Negaţie repetată)-Ai în Franţa vreo mătuşă? -N-am acolo niciuna, singura mea mătuşă e în Cluj. (Zero, nimic) -Ai acolo vreo colegă, vreo prietenă? -N-am nici una, nici alta, doar o soră vitregă. (Negaţie repetată) |
Există, totuşi, şi situaţii în care putem alege între cele două variante. Alegerea e în funcţie de intenţia comunicării, de prezenţa sau absenţa unui substrat retoric. La o întrebare ca:
-Mai e vreun măr?
putem răspunde:
-Nu mai e niciunul. (atunci cînd intenţia e de a informa, sec, neutru. Sau:
-Nu mai e nici unul. (atunci cînd substratul retoric e „fantastic, nici măcar unul!”)
Merită să ne întoarcem puţin la primul exemplu, pentru a sublinia avantajul logic al acestei grafii.
-Ţi-a plăcut spectacolul?
-Nu mi-a produs nicio emoţie.
Dacă am scrie Nu mi-a produs nici o emoţie, în mod logic, propoziţia ar părea neîncheiată, pentru că ar rămîne o aşteptare neîmplinită: „nici o emoţie, nici… ce altceva?”
Sursa: www.pruteanu.ro
[…] – nerespectarea normelor lingvistice: “biroul nostru nu percepe nici o taxa” (vezi când se scrie nicio), “descrieri de produse, etc,” (înainte de “etc” nu se pune virgulă, […]
Salu,
Am cateva dubii cu privire la aceasta regula. Am citit din mai multe surse, insa dupa ce m-a corectat un individ plus cateva scrieri prin publicatii contrar celor stiute de mine iar m-a pus am dubii.
Eu stiu asa:
Nu am primit nici una, nici doua. – separat
Nu am primit niciun “ceva”. – legat
Dar nu inteleg de exemplu la un post al lui diacritica.
a îmi pare ok, pentru că altminteri genitivul nu e marcat în nici un fel.
Daca este sa ma iau dupa ce am inteles eu, aici ar fi gresit scris “nici un”. Daca este corect imi poti explica te rog de ce este asa .. ?
De asemenea, nu prea inteleg nici la
-Cum priveşti examenul de mîine?
-Nu am nici o siguranţă deplină, dar nici o emoţie deosebită.(Negaţie repetată).
Inteleg ca este despartit pentru ca este al doilea nici, dar incerc sa inteleg logic. Imi poti mai multe exemple pe acest tip?
Multumesc
Salut,
[…]genitivul nu e marcat în nici un fel.
Observația ta este corectă: niciun ar trebui scris legat pentru că este adjectiv pronominal. (vezi primul exemplu de aici: http://dexonline.ro/articol/Niciun_sau_nici_un%3F)
Nici un se scrie dezlegat în 3 cazuri:
1. adverb + articol (vezi al doilea exemplu din link-ul de mai sus)
2. conjuncție + numeral
Aici se încadrează și exmplul tău: nu am primit nici una, nici două.
3. conjuncție + pronume nehotărât
Din această categorie face parte al doilea exemplu: nu am nici o siguranță deplină, nici o emoție deosebită.
Nicio zi tristă, 🙂
Mihai
nu am efectuat nici o/nicio zi din concediu
“Nicio zi din concediu” este corect (dacă era o întrebare).
Am inteles.
Mersi frumos.
nici-o se scrie atunci cand este negativ.ex:nici-o fata nu te-a crezut si nicio se scrie atunci cand se face o amintire.Ex nicio data nam fost la mare
Sper că glumești. 🙂
Cand a fost nevoie de o cratima acolo? Trezeste-te!
Si nu citisem ultima parte, Sper ca glumeste.
te rog spune-mi cum se desparte nicio! ;)) ni-cio? Merci
Simt nevoia să mă repet: sper că glumești. 🙂
In sfarsit mi-a explicat cineva mai pe indelete
Nicio sau nici o problema? Multumesc!! 😀