1. Verbe de conjugarea I (care la infinitiv se termină în “a”) – ex: a lucra, a lua, a cânta
– nu formează doi de “i”
2. Verbe de conjugarea a II-a (care la infinitiv se termină în “ea”) – ex: a vedea, a avea, a plăcea
– nu formează doi de “i”
3. Verbe de conjugarea a III-a (verbe care la infinitiv se termină în “e”) – exemplu: a pune, a zice, a scrie, a ţine
a) dacă radicalul se termină în “i” (scri, ţi) formează doi de “i”:
– la modul indicativ, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular (tu scrii, tu ţii)
– la modul indicativ, timpul viitor popular, persoana a II-a, numărul singular (tu o să scrii, tu o să ţii)
– la modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a II-a, numărul singular (tu să scrii, tu să ţii)
a) dacă radicalul nu se termină în “i” (pun, zic) nu formează doi de “i”
4. Verbe de conjugarea a IV-a (care la infinitiv se termină în “i” sau “î”)
a) care la infinitiv se termină în “i” (ex: a şti, a fi, a glumi, a rosti):
– în general formează doi de “i” la modul indicativ, timpul perfect simplu, persoana I, numărul singular (eu glumii, eu rostii). Excepţii de la această regulă fac “a şti” şi “a fi” (mai pot fi şi altele).
– unele verbe formează doi de “i” în cazurile de la 3.a): tu ştii, tu o să ştii, tu să ştii | tu vii, tu o să vii, tu să vii.
– “a fi” formează doi de “i” în cazurile de la 3.a), mai puţin indicativ prezent (tu o să fii, tu să fii), dar şi la impertativ, persoana a doua, numărul singular, forma pozitivă: fii! (la forma negativă are un singur “i”: nu fi!)
b) care la infinitiv se termină cu doi de “i” (ex: a (se) sfii, a pustii)
– formează 3 de “i” la modul indicativ, timpul perfect simplu, persoana I, numărul singular (eu (mă) sfiii, eu pustiii)
– formează doi de “i” la modul indicativ, timpul viitor (eu voi pustii, tu vei pustii etc.) şi modul contiţional, timpul prezent (eu aş pustii, tu ai pustii etc.)
c) care la infinitiv se termină în “î” (ex: a urî, a hotărî)
– nu formează doi de “i”
Doi “de” i intr-un articol care se vrea a fi o lectie de gramatica? Numeralele de la unu la nouasprezece nu admit “de”. Si n-ar fi atat de grav daca blogusorul vostru n-ar avea stilul asta de bascalie. Ilar!
în cazul numelor de litere și cifre se folosește prepoziția “de” chiar și pentru numerale mai mici de douăzeci.
Esti prost tu.
Se scrie fara “de”
Macar editati si voi postarea si stergeti acel “de”.
Buna ziua,
Imi puteti explica, va rog, de ce folositi exprimarea “doi de i” in loc de “doi i”.
La cifre inteleg, pentru a evita confuzia, dar la litere…??? Nu spunem niciodata “doi de baieti”.
multumesc
Bună,
Folosesc aceeași rațiune și la litere: pentru a face diferența între ‘ii’ și ‘2i’.
Părerile sunt împărțite în această privință, așa că eu consider ambele variante (‘doi i’ și ‘doi de i’) corecte, dar o prefer pe cea din urmă.
Mulțumesc,
Mihai
http://prntscr.com/55l3yl
CU DOI “I”, poate ai vrut sa scrii, zic si eu nu stiu :)))))