Apelativele sunt foarte variate (în funcție de zonă, situație, anturaj etc.).

Avem apelative folosite în popor (bă, mă, fă). Acestea sunt consacrate în limba română. Le avem pe cele folosite de unii copii născuți pe messenger (wa, we, wei). Îmi imaginez că au fost inventate când încercau să guițe unul spre altul. Apoi mai există și cele care provoacă reacții alergice la nivel cutanat (iepuraș, zăhărel, păpușă etc.). Și mai sunt și altele.

După cum se poate observa, apelativele sunt exprimate prin diferite părți de vorbire. Primele amintite (bă, mă, fă) sunt interjecții. Acestea nu au gen, dar este acceptat faptul că bă și mă sunt cuvinte de adresare către persoane de sex masculin, iar fă pentru persoane de gen feminin. Cu timpul fă a cam dispărut din uz (pentru că era considerat jignitor) și a fost înlocuit cu pronumele personal tu.

Astfel, faptul că mă se folosește pentru bărbați, iar tu pentru femei este doar o convenție și nu încalcă reguli gramaticale (în vorbire). Poate că în alte zone se folosește tu pentru bărbați și fă pentru femei. Trebuie totuși să reținem că, din punct de vedere morfologic, mă este interjecție, iar tu este pronume personal și – într-adevăr – acesta nu are gen la persoana a II-a, deci poate fi folosit atât pentru adresarea către o persoană de sex masculin, cât și una de sex feminin.

Acestea fiind spuse, putem concluziona că în exemplul:
– Tu, vino aici!
– Cine, eu?
– Da, tu.
interlocutorul poate fi ori femeie, ori bărbat.

Legat de cel de-al doilea mesaj: cunosc melodia, dar am preferat să nu o promovez pentru că mi se pare prea vulgară pentru acest site. Indiciu (pentru cei care nu știu despre ce vorbesc):